Comunicat D.G.A.

Astăzi, 14.09.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sprijinul S.R.I. Dolj, au prins în flagrant o angajată a unui spital din mun. Craiova, în timp ce primea 500 de euro pentru a interveni pe lângă medici şi comisia de pensionare în vederea facilitării pensionării unei persoane.În fapt, la data de 06.07.2011, un cetăţean a sesizat D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj cu privire la faptul că, în cursul anului 2009, P. Mihaela i-a pretins şi a primit suma de 2.500 lei, pentru a interveni la diverse cadre medicale în vederea pensionării unei rude.În baza sesizării făcute şi a ordonanţei de delegare, ofiţerii S.J.A. Dolj, au efectuat activităţi de cercetare penală, şi investigative, fiind realizat probatoriul în cauză.Întrucât existau indicii că inculpata continuă activitatea infracţională, împreună cu procurorul de caz, s-a hotărât introducerea în cauză a unui investigator care a contactat-o la locul de muncă în vederea completării şi parafării la diverse cabinete medicale a unei fişe medicale tip conducere auto. În schimbul ajutorului acordat, P. Mihaela a solicitat şi primit 100 lei.Cu acest prilej, a fost luat în discuţie şi subiectul unei posibile pensionări a unei persoane, pe motive medicale, P. Mihaela oferindu-şi ajutorul în schimbul unei sume de bani. În urma flagrantului, organizat la data de 14.09.2011, inculpata a fost reţinută şi urmează să fie prezentată Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 78/2000 şi art. 257 Cod Penal.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content