Comunicat de presă

? În urma misiunilor derulate în perioada 13 – 19 septembrie 2020 pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute:
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu autoritățile locale, au verificat în perioada 13 – 19 septembrie, 17.938 de operatori economici și 142.326 de persoane.

?La activități au participat, în medie, peste 5.000 de polițiști, 2.000 de jandarmi, 575 de polițiști de frontieră, 117 cadre ISU, peste 1.600 de polițiști locali, 27 de reprezentanți ANSVSA, 8 inspectori ANPC, 20 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 29 de angajați ai Ministerului Muncii, 2 angajați ai Ministerului Transporturilor și 18 reprezentanți ai autorităților publice locale.

?Au fost aplicate 6.757 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.705.471 de lei, dintre care:

?➖ 4.198 de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 587.435 de lei;
?➖ 232 sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în care se desfășoară activități de comerț, alimentație publică și alte servicii (terase, săli de sport etc.) în valoare de 441.896 de lei.
? – De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate și 2.327 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 676.140 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

? La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaționalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, în perioada 13 – 19 septembrie a.c., au fost primite 122 de apeluri telefonice.
Sesizările au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și al altor 20 județe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale.
19 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.

?Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

?Mulțumim operatorilor economici din industria HORECA și angajaților acestora care respectă normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut