Comunicat de presă

Întrevederea domnului Lucian BODE, ministrul Afacerilor Interne, cu E.S. Marco GIUNGI, ambasadorul Republicii Italiene la București, a avut loc joi, 11 martie 2021, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul întrevederii au fost discutate principalele subiecte de interes aflate pe agenda bilaterală din domeniul afacerilor interne, precum și evoluțiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Afacerilor Interne a subliniat sprijinul pentru Republica Italiană, care a fost serios afectată de pandemia COVID-19. E.S. Marco GIUNGI a evidențiat, de asemenea, aprecierea deosebită pe care partea italiană o are față de eforturile României de sprijinire a Republicii Italiene în combaterea efectelor COVID-19.

În același cadru, fost subliniată importanța Parteneriatului Strategic Consolidat dintre România și Republica Italiană, respectiv determinarea ambelor părți de a intensifica cooperarea bilaterală, la nivel operativ, precum și la nivel strategic, pentru a asigura securitatea cetățenilor din ambele state.

Prezența pe teritoriul Italiei a celei mai numeroase comunități de români din afara granițelor țării reprezintă o particularitate a relației bilaterale și un vector în cadrul acestui Parteneriat.

Ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, a reiterat interesul pentru intensificarea schimburilor în cadrul proiectelor comune de cooperare polițienească aflate în desfășurare.

Legat de cooperarea polițienească bilaterală, partea italiană a subliniat nivelul excelent al acesteia. De altfel, colaborarea polițienească reprezintă un element central al relației de cooperare dintre România și Italia în ansamblu.
E.S. Marco GIUNGI a asigurat că Ambasada Republicii Italiene la București va continua să susțină dezvoltarea și aprofundarea dialogului dintre cele două state în domeniul afacerilor interne, atât în plan bilateral, cât și la nivel european. În acest context, ambasadorul Republicii Italiene la București a reiterat susținerea constantă a Republicii Italiene pentru aderarea României la Spațiul Schengen, oficialul evocând faptul că România dispune de capabilități adecvate pentru asigurarea securității frontierei externe.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut