Comunicat de presă

Astăzi, 1 iulie 2021, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a secretarului de stat chestor general de poliție Bogdan Despescu, a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Liviu Bute, precum și a altor oficialități din județul Suceava, a fost inaugurat sediul modernizat al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, reabilitat la standarde europene.

„Am spus din primele zile când am preluat mandatul că vreau să cunosc cât mai îndeaproape oamenii care lucrează în Ministerul Afacerilor Interne, de la toate structurile. Consider că astfel un ministru are posibilitatea să înțeleagă care sunt nevoile reale ale oamenilor din sistem, să ia măsuri pentru îmbunătățirea activității și a condițiilor de muncă, ceea ce va conduce la oferirea unor servicii de calitate pentru cetățeni. Astăzi, avem ocazia să vedem noul sediu al Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, realizat pentru a permite  organizarea eficientă a supravegherii și controlului la frontierele externe cu respectarea recomandărilor, standardelor operaționale și a celor mai bune practici ale statelor UE.”, a transmis cu această ocazie ministrul Afacerilor Interne.

Noul sediu corespunde actualei concepții de susținere a supravegherii și controlului frontierei, fiind dotat cu tehnică și echipamente de ultimă generație. Amplasarea sa permite o deplasare operativă a efectivelor în zona de competență, ceea ce contribuie semnificativ la asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la frontiera externă a UE.

Proiectul a fost demarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă, finanțat din fonduri europene nerambursabile. Suma alocată acestui proiect a fost în valoare de 8,2 milioane lei cu TVA.

Acest proiect face parte din demersurile asumate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru profesionalizarea și crearea unor condiții optime de desfășurare a activității structurilor MAI, în conformitate cu obiectivul strategic al managementului integrat al frontierei de stat a României.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut