Comunicat de presă

O delegație formată din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, condusă de domnul Lucian Nicolae BODE, Ministrul Afacerilor Interne, efectuează, în perioada 16-18 mai 2022, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Vizita se desfășoară într-un an în care se aniversează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, o bornă semnificativă a relațiilor bilaterale dintre cele două state.

În cadrul vizitei Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, are întrevederi la Departamentul de Stat, Departamentul pentru Securitate Internă și Congresul SUA.

Discuțiile cu oficialii americani vizează eforturile instituționale în acord cu recomandările Departamentului de Stat formulate în cadrul Raportului privind traficul de persoane (TiP Report), România dispunând de instrumentele necesare pentru un răspuns adecvat la provocările generate de acest tip de criminalitate, respectiv structuri, legislație, strategii și planuri de acțiune.

Întâlnirile constituie o excelentă oportunitate de reconfirmare a cooperării foarte bune dintre autoritățile române și agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul combaterii criminalității organizate, cu accent pe combaterea migrației ilegale și a criminalității cibernetice, precum și a intensificări schimbului de informații.

În cadrul întrevederilor cu membri ai Congresului SUA, Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, va discuta provocările actualului context regional atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât și în plan securitar.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut