Comunicat de presă

Acţiuni preventive în sistem integrat derulate în punctele de frontieră din vestul ţării. Doi cetăţeni polonezi depistaţi cu stupefiante la Petea

În contextul desfășurării festivalului de muzica UNTOLD, care se derulează în perioada 4-7 august în municipiul Cluj-Napoca, în această perioadă, poliţiştii de frontieră de pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, împreună cu poliţişti de la structurile de prevenire ale IPJ şi specialişti din cadrul Agenției Naționale Antidrog, desfăşoară în punctele de trecere a frontierei din vestul ţării acţiuni preventive in sistem integrat pentru informarea participanţilor la trafic cu privire la riscurile privind traficul şi consumul de droguri.

Astfel, la frontiera de vest a României, alături de poliţiştii de frontieră care efectuează formalităţile de control şi verifică autenticitatea documentelor de călătorie, participă şi echipajele canine ale Poliţiei de Frontieră. Acestea sunt formate din polițiști de frontieră și câini de serviciu specializați în detectarea substanţelor psihoactive şi sunt prezente în permanenţă la misiunile de supraveghere şi control de la graniţă. Astfel, începând de astăzi DIT, NEVA şi CIMA se află în misiune la PTF Borș, PTF Nădlac II, respectiv PTF Petea.

În cadrul acestor acţiuni, au fost prezenți şi polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Arad, Bihor și Satu Mare, precum şi specialiști din cadrul structurilor teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog, care au oferit recomandări și au transmis mesaje preventive cu privire la riscurile și consecințele consumului de substanțe psihoactive.

De asemenea, cu ajutorul codului QR pus la dispoziție de specialiștii antidrog, persoanele care au intrat în țară au putut accesa site-ul www.infodrog.ro, care conține informaţii şi cu privire la metodele de prim-ajutor care trebuie acordate în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri.

Rezultatele nu s-au lasat aşteptate, iar în cursul zilei de azi, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, doi cetăţeni polonezi au fost depistați de polițiștii de frontiera împreună cu lucrători SCCO Satu Mare, având asupra lor, ascunse în bagajele personale, substanțe interzise.

Cei doi, un bărbat în vârstă de 27 de ani, cetățean polonez, însoțit de un conațional, în vârstă de 28 de ani, călătoreau din Polonia, iar în baza analizei de risc, au fost selectați în vederea efectuării unui control amănunțit.

Astfel, cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră împreună cu câinele polițist CIMA, specializat în detectarea stupefiantelor, au descoperit, ascunse în bagajele acestora, mai multe tipuri de substanțe interzise: 13 flacoane – testosterone în formă lichidă de culoare gălbuie, 36 de comprimate de culoare verde cu inscripția Anastrozole tablets IP, alte 88 de comprimate de culoare albă, 58 de comprimate de culoare maro cu inscripția Zen Szen, 78 de comprimate cu inscripția Vitamin, alte două comprimate de culoare maro cu inscripția Ashwa – Gandha, două veste anti-înjunghiere și trei tuburi cu gaz iritant lacrimogen.

Cei doi au declarat că au venit în România pentru un festival de muzică de pe raza judeţului Cluj.

Având în vedere că substanțele active din produsele descoperite se află pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008, în cauză a fost întocmită lucrare penală de către colegii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată, în punctele de trecere, polițiștii de frontieră iau măsuri graduale și punctuale, cu operativitate, ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt, efectuând controlul de frontieră corespunzător cetățenilor români, UE sau non-UE care intră în țară în această perioadă de timp.
De asemenea, şi pe Aeroportul din Cluj-Napoca, alături de Skinny, câinele poliţist premiat cu locul I la ultimul concurs organizat de Ministerul Afacerilor Interne pentru abilităţile sale în ceea ce priveşte detectarea stupefiantelor, vor veni în sprijin doi “colegi canini” de la alte structuri teritoriale ale PFR, specializați în controlul antidrog. Cu toții vor acționa alături de celelalte echipaje canine ale MAI pentru asigurarea participării în siguranță la festivalul de muzica UNTOLD.

Aceste acțiuni desfășurate în sistem integrat vor continua în perioada următoare și în alte puncte de trecere a frontierei.

Reamintim că, introducerea sau scoaterea din ţară de substanțe psihoactive în/din România, reprezintă infracţiune şi se pedepseşte conform legii.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut