Comunicat de presă

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 4 acțiuni operative și 23 de percheziții în dosare penale din domeniile investigații criminale și combaterea criminalității organizate.

Principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 4.743 de evenimente, 3.014 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.729 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 896 de posibile infracțiuni, 20.8% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 134 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 137 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 51 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 33 de autori în 31 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 566 de permise de conducere și retrase 222 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.198 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.5 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 149 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 586 de sancțiuni contravenționale în valoare de 139.710 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.456) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 67 pentru stingerea de incendii și 12 pentru descarcerare.

Au fost emise 4 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.372 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 56.635 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 507 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44.1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 34.281 de mijloace de transport și 141.989 de persoane, dintre care 13.271 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut