Comunicat de presă

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a fost prezent la locul producerii accidentului de elicopter pentru a se asigura că structurile M.A.I. și celelalte forțe implicate în situații de urgență au luat toate măsurile necesare potrivit competențelor ce le revin.Viceprim-ministrul pentru securitate naţională a dispus celor care participă la ancheta deschisă în acest caz să-şi îndeplinească cu maximă responsabilitate şi profesionalism atribuţiile ce le revin, pentru a putea clarifica cât mai repede împrejurările producerii acestui accident. La acest moment, viceprim-ministrul pentru securitate națională se deplasează spre spitalul din Târgu-Mureș pentru a se interesa de situația medicală a celor doi supraviețuitori ai accidentului. Elicopterul cu care s-a deplasat vicepremierul Gabriel Oprea a aterizat de puțin timp la Târgu- Mureș.Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor militarilor care și-au pierdut viața în tragicul accident:“Îmi exprim profundul regret pentru producerea tragicului accident aviatic din cursul acestei zile şi transmit sincere condoleanţe familiilor celor opt militari ai Armatei Române care și-au pierdut viața. Dumnezeu să-i odihnească în pace!În aceste momente de grea încercare suntem alături de familiile și de camarazii colegilor noștri şi îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea suferită”. Vicepremierul Gabriel Oprea își exprimă credința că cei doi supravieţuitori ai tragicului accident se vor însănătoşi cât mai repede şi se vor întoarce lângă familiile lor.


Alte articole:
Skip to content