Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și intervențiile în situații de urgență.

Polițiștii și jandarmii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 2.588 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.629 de situații de risc pentru cetățeni. Cele mai multe intervenții, respectiv 1.349, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 93 de incendii și au efectuat 7 misiuni pentru descarcerare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 822 de posibile infracțiuni, peste 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 64 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 40 de autori în 25 de dosare penale cu autor necunoscut, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 221 de autori de infracțiuni și au depistat 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 159 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 462 de permise de conducere,  dintre care 32 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 5.235 de sancțiuni contravenționale, iar pompierii, în urma celor 163 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 503 sancțiuni contravenționale.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 6 persoane, iar polițiștii au salvat o persoană dispărută în medii ostile vieții.

Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate, astfel, 19 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 102.448 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 278 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,2%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 81.298 de persoane cu 18.759 de mijloace de transport, dintre care 10.503 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut