Comunicat de presă

În perioada 1–2 februarie 2023 a avut loc la Sofia, în Bulgaria, Conferința Ministerială „Managementul eficient al frontierelor externe ale UE”, organizată de Bulgaria. La reuniune au participat reprezentanți ai ministerelor de interne din statele membre UE și statele asociate Schengen, precum și ai agențiilor europene FRONTEX și EUROPOL. România a fost reprezentată de către ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

Conferința a oferit o platformă de discuții și schimb de opinii cu privire la instrumentele și măsurile care să asigure un răspuns adecvat provocărilor de la frontierele externe ale UE. Demnitarul român a evidențiat importanța concentrării eforturilor tuturor entităților implicate – state membre, instituții europene și agenții europene- asupra unor paliere de acțiune, atât la nivelul UE, cât și în privința dimensiunii externe a migrației, prin consolidarea cooperării cu țările terțe aflate în proximitatea UE și cu țările de origine, cu accent pe readmisie și returnare.

Ministrul român a subliniat că este important ca statele care nu sunt în prima linie a protecției frontierei, sau care, prin poziția geografică, sunt ferite de provocările cu care se confruntă statele membre din sudul și estul Europei, să evite să considere că responsabilitatea se află doar în exterior și să fie deschise la  soluții de compromis pentru a demonstra că solidaritatea este bidirecțională.

Chiar dacă ruta Balcanilor de Vest a avut anul trecut una dintre cele mai spectaculoase creșteri, ministrul român a amintit că cifrele de la frontierele României au înregistrat un nivel redus datorită măsurilor puse în aplicare de Poliția de Frontieră Română, centrate în principal pe prevenirea trecerilor ilegale, împreună cu partenerii sârbi, dar și pe sprijinul Agenției Frontex.

Demnitarul român a arătat că tendința în scădere de anul trecut s-a accentuat și mai mult în acest an. Pe lângă măsurile de prevenire a trecerilor peste frontieră, una dintre măsurile care au condus la descurajarea trecerilor ilegale este generată de înregistrarea sistematică de către România a tuturor solicitanților de azil în Eurodac.

În marja conferinței, ministrul afacerilor interne domnul Lucian BODE a avut o nouă întrevedere bilaterală cu domnul Ivan DEMERDZHIEV, viceprim-ministru interimar pentru ordine publică și securitate și ministru de interne al Republicii Bulgaria. Cu această ocazie, au fost continuate consultările bilaterale demarate cu ocazia Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne de la Stockholm cu privire la procesului de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen. De asemenea, au fost abordate aspecte de legate de cooperarea interinstituțională în domeniile de responsabilitate ale celor două ministere partenere.

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut