Comunicat de presă

În această dimineață, efectivele Poliției Române efectuează, la nivel național, 35 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigații criminale, transporturi și arme, explozivi și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.360 de evenimente dintre care 3.507 au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.853 au fost situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.003 posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind sesizate din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 210 autori de infracțiuni, iar față de 30 de  persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 43 de persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru fluidizarea circulației pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța participanților la trafic. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 268 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 516 permise de conducere – 60 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În cursul zilei de luni, polițiștii și jandarmii au constatat 8.171 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 112 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 424 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 511.000 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.544 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 111 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

La rândul lor, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 25 de misiuni aero-medicale, fiind transportate la unități medicale 24 de persoane care aveau nevoie de asistență medicală de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.423 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, toți beneficiind de drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 138.778 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 143 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 44.545 de mijloace de transport și 180.538 de persoane, dintre care 15.897 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut