Comunicat de presă

Personalul structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.421 de evenimente, 2.816 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.605 circumscrise situațiilor de urgență.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 169 de autori de infracțiuni care au săvârșit 182 de fapte penale. În total, ieri, au fost semnalate 948 de posibile infracțiuni.

În plus, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au retras 251 de certificate de înmatriculare și au reținut 553 de permise de conducere, dintre care 65 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 7.701 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 172 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 483 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 590.100 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.339 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 50 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 4 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane.

Un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.427 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 142.132 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 125 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 22,4 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 30.913 mijloace de transport și 126.298 de persoane, dintre care 12.005 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut