Comunicat de presă

Astăzi, 12 septembrie a.c., efectivele Poliției Române desfășoară  8 acțiuni operative  și 65 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate,  investigații criminale, ordine publică și arme, explozivi și substanțe periculoase.

28 de percheziții sunt desfășurate de către polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R. și polițiștii de la arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud  și reprezentanți ai Guardia Civil – Spania și Europol, la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal și trafic de droguri.

La acțiune participă specialiști criminaliști și luptători de la acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureș, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava și Neamț, 2 ofițeri spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informațiilor și un ofițer din cadrul Europol – Ap. Weapons & Explosives.

Activitățile operative comune sunt desfășurate cu sprijinul EUROPOL, în cadrul unui proiect finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania.

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.695 de evenimente, 3.043 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.652 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 910 posibile infracțiuni, peste 20% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 156 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 168 de fapte penale. Față de 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 299 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 516 permise de conducere, dintre care 52 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 7.413 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 155 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 18 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 485 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 935.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.305) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 145 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 21 de misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 18 persoane.

La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.428 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 142.643 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 87 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,2 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.345 de mijloace de transport și 102.855 de persoane, dintre care 11.870 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut