Comunicat de presă

? În urma misiunilor derulate în 19 august 2020 pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute:
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu autoritățile locale, au verificat, la data menționată, 2.635 de operatori economici și 21.244 de persoane.

?La activități au participat 5.118 polițiști, 2.016 jandarmi, 606 polițiști de frontieră, 92 de cadre ISU, 1.640 de polițiști locali, 26 de reprezentanți ANSVSA, 10 inspectori ANPC, 25 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 27 de angajați ai Ministerului Muncii, 1 reprezentant din cadrul Ministerului Transporturilor și 4 reprezentanți ai autorităților publice locale.

?Au fost aplicate 1.149 sancțiuni contravenționale, în valoare de 288.290 de lei, dintre care:
?➖ 854 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 120.400 lei;

?➖ 59 sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, precum și pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spațiilor în care se desfășoară activități de comerț, alimentație publică și alte servicii (terase, cluburi, săli de sport etc.) în valoare de 79.450 lei.

?➖ De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate și 236 sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.440 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

? La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaționalizată începând cu data de 14.07.2020, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, în data de 19 august a.c., au fost primite 29 de apeluri telefonice.

Sesizările au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a altor 13 județe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale.

Patru dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.

?Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

?Mulțumim operatorilor economici din industria HORECA și angajaților acestora care respectă normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut