La data de 9 august a.c., în jurul orei 10.50, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a fost sesizat cu privire la faptul că la Km 83, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, două persoane care se deplasau cu un autoturism VW Passat, dinspre Bucureşti către Piteşti, au fost oprite în trafic de trei bărbaţi care se aflau într-un alt autoturism, de culoare neagră. Aceştia aveau feţele acoperite şi, prin ameninţare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kg. de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur. Totodată, cei trei indivizi au deposedat victimele şi de cheile autoturismului cu care acestea se deplasau, dispărând în direcţia Piteşti. La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş care continuă cercetările, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Au fost instituite filtre în judeţele limitrofe şi dispuse măsuri concrete prevăzute pentru astfel de situaţii, pentru identificarea şi prinderea suspecţilor, la acest moment neexistând niciun fel de informaţii suplimentare.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Comunicat I.G.P.R.
Alte articole: