Comunicat – prevenirea și combaterea violenței pe arenele sportive

În contextul preocupării Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea și combaterea violenței pe arenele sportive, la nivelul ministerului au fost luate măsurile organizatorice pentru pregătirea începerii returului campionatului național de fotbal.În acest sens, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în această săptămână, la nivelul Jandarmeriei Române a avut loc o întâlnire între conducerea Jandarmeriei Române și reprezentanţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal, Federaţiei Române de Fotbal, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi ai Cluburilor de fotbal.În cadrul întâlnirii s-a prezentat o statistică complexă referitoare la dinamica fenomenului infracţional specific evenimentelor sportive pentru anul 2014, conform căreia numărul faptelor penale asociate evenimentelor cu dimensiune sportivă au fost cu 33% mai puține față de anul 2013. Anul trecut au fost constatate 904 fapte de natură contravențională și au fost dispuse 392 de interdicții de către Jandarmerie și 12 direct de către parchete sau instanțe, ceea ce reprezintă un efort considerabil în direcţia înlăturării stărilor de pericol şi a preîntâmpinării săvârşirii faptelor antisociale pe timpul şi în legătură cu evenimentele sportive.De asemenea, reprezentanții Jandarmeriei Române au atras atenţia asupra unor probleme legate de infrastructura și slaba dotare cu mijloace si echipamente video de înregistrare a arenelor sportive.Pentru îmbunătăţirea comunicării şi cooperării dintre cluburi şi instituţiile statului, inspectorul general al Jandarmeriei Române, general maior Mircea Olaru, a propus introducerea conceptului SLO – supporter liaison officer (reprezentant al cluburilor sportive care să se ocupe de relaţionarea cu suporterii), concept recomandat de UEFA şi implementat deja în ţări precum Belgia, Marea Britanie, Germania şi Olanda.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut