Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea, a participat în zilele de 15 şi 16 aprilie 2013, la sediul Parlamentului României, la conferinţa internaţională România 2013 – Siguranţa Rutieră in Context European, organizată sub patronajul Camerei Deputaţilor. În acest context, luni, 15 aprilie 2013, a avut loc prima conferinţă susţinută în România în cadrul programului PIN (Road Safety Preformance Index), intitulată PROGRES CONSTANT ȘI DURABIL AL SIGURANŢEI RUTIERE, având ca scop îmbunătăţirea şi sporirea siguranţei rutiere, în vederea salvării vieţilor omeneşti, organizată de Inspectoratul General al Poliției Române și Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor – ETSC.Cel de-al doilea eveniment, organizat marţi, 16 aprilie, de către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră, împreună cu o serie de parteneri din domeniul siguranţei rutiere, sub denumirea TEHNOLOGIE PENTRU VIAŢĂ, a fost axat pe o serie de prezentări privind utilizarea cercetărilor ştiinţifice şi a tehnicii în vederea atingerii obiectivelor Uniunii Europene, de reducere a numărului persoanelor decedate în accidentele rutiere produse pe drumurile europene.În cadrul acestei conferinţe, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Chestor de poliţie Sorin Oprea, a prezentat tema Drogurile – între mit şi realitate, pe drumurile publice, o viziune de ansamblu asupra problematicii conducerii autovehiculelor sub influenta consumului de droguri, un concept modern fiind reprezentat de organizarea sesiunilor de formare a poliţiştilor rutieri în domeniul stupefiantelor, la nivel naţional.De asemenea, au fost promovate activităţi concrete de testare în trafic, desfăşurate de specialiştii structurilor rutiere, ai Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice
Conferinţa internaţională România 2013 – siguranţa rutieră în context european
Alte articole: