Controale pentru combaterea ilegalităţilor la regimul produselor de uz fitosanitar

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale la regimul produselor de uz fitosanitar.În cursul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Bihor, în cooperare cu reprezentanţi din cadrul Unităţii Fitosanitare Bihor, au desfăşurat activităţi de control la societăţile comerciale de profil, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale la regimul produselor de uz fitosanitar.Astfel, în urma efectuării unui control la o societate comercială de pe raza Municipiului Oradea, poliţiştii au descoperit 270 de litri substanţă de protecţia plantelor neomologată pe teritoriul României, 63,6 litri şi 74,5 kg. produse de protecţia plantelor cu termenul de valabilitate expirat.Întreaga cantitate de produse fitosanitare a fost indisponibilizată în vederea confiscării.Poliţiştii Serviciului A.E.S.P. continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea obligaţiei de depozitare a produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, livrarea şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor neautorizate şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut