Cooperare europeană pentru destructurarea unei grupări infracționale

Poliția Română a colaborat cu Poliția Bulgară, prin SELEC, pentru a destructura o grupare infracțională, specializată în tâlhării, distrugeri și furturi calificate. Trei bărbați, bănuiți că ar fi provocat pene de cauciuc prin înţeparea anvelopelor pentru a sustrage bani din autovehicule, au fost arestați.La sfârșitul lunii trecute, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii din Argeș și Constanța au depistat 3 bărbați, din Bulgaria, bănuiți că ar fi provocat pene de cauciuc prin înţeparea anvelopelor, pentru a sustrage bani din autovehicule. Aceștia au fost surprinși în flagrant delict pe raza comunei Mărăcineni din județul Argeș, în timp ce încercau să părăsească locul faptei, după ce ar fi sustras dintr-un autoturism o borsetă cu 6.000 de lei, prin metoda înțepării cauciucurilor.În perioada iulie 2015 – aprilie 2016, cei în cauză ar fi comis mai multe infracțiuni de tâlhărie, distrugere și furt calificat, pe raza județelor Constanța, Galați, Brăila, Buzău, Olt și Argeș, iar ulterior s-ar fi ascuns în Bulgaria. Din cercetări a reieșit că bărbații ar fi acționat, cu precădere, în parcările unor complexe comerciale. În timp ce conducătorii auto remediau penele de cauciuc provocate de cei în cauză ori așezau cumpărăturile în portbagajul autovehiculelor, aceștia ar fi sustras bani sau bunuri de valoare de pe bancheta din față a vehiculelor, lăsate nesupravegheate și neasigurate. Față de cei 3 bărbați, magistrații Judecătoriei Pitești au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.La cercetări au participat și polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale din Galați, Brăila și Buzău.Pentru destructurarea grupării infracționale, Poliţia Română a colaborat cu Poliția Bulgară, prin intermediul SELEC (Centrul Sud- Est European de Aplicare a Legii).Pentru a nu cădea victime unor astfel de fapte, Poliția Română recomandă:- fiți atenţi când coborâți din autoturism pentru remedierea unor defecţiuni şi nu lasați obiecte de valoare neasigurate în interior- dacă părăsiți vehiculul, chiar pentru scurt timp, închideţi uşile şi acţionaţi sistemul de asigurare a portierelorCe trebuie să stiți:- în cazul în care sunt surprinşi de victime, cei care comit acest gen de fapte devin foarte violenţi, fiind dispuși să să facă orice pentru a-şi asigura scăparea, motiv pentru care ar trebui să evitați să intrați în conflict cu ei- reţineți cât mai în detaliu semnalmentele acestora, vehiculul cu care se deplasează şi direcţia în care se îndreptă și sunați imediat la 112 I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content