Cooperare internaţională pentru depistarea de autovehicule furate

În perioada 26 – 28 septembrie a.c., 11 state membre ale SELEC (România, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Ungaria, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Turcia), cu sprijinul EUBAM, au participat la o acţiune internaţională, pe linia combaterii furturilor şi a traficului internaţional cu autovehicule reclamate furate.În România, acţiunea a fost coordonată de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Astfel, în cele trei zile de acţiune în cadrul Operaţiunii LEASE CAR, poliţiştii au efectuat verificări în trafic, precum şi în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand.În cadrul acesteia, poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale, poliţie rutieră, ordine publică şi poliţie de frontieră au identificat şi confiscat 32 de vehicule urmărite în bazele de date naţionale şi internaţionale. 4 autovehicule erau reclamate ca furate din România, 13 din Italia, 5 din Spania, 4 din Germania, 2 din Ungaria şi câte una din Marea Britanie, Franţa, Norvegia şi din Austria. Autovehiculele identificate au fost indisponibilizate în vederea efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice, la această dată derulându-se activităţi, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, pentru restituirea acestora părţilor vătămate. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut