Cooperare poliţienească internațională pentru destructurarea unui grup specializat în infracțiuni informatice

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 80 de laptopuri, 50 de hard-diskuri, 150 de telefoane mobile, dispozitive de skimming, precum și dispozitive folosite pentru confecționarea acestora, 50.000 de lei, 20.000 de euro şi formulare de transfer monetar. Totodată, au fost conduse la audieri 60 de persoane.La data de 16 iulie a.c., au avut loc 112 percheziții, la locuințele mai multor persoane bănuite de skimming, retrageri frauduloase de la bancomate și acces fără drept la sisteme informatice, fapte comise pe teritoriul mai multor state din Europa și Asia.În urma acestora au fost ridicate în vederea probării activității infracționale, mai multe bunuri și sume de bani, respectiv 80 de laptopuri, 50 de hard-diskuri, 150 de telefoane mobile, dispozitive de skimming, precum și dispozitive folosite pentru confecționarea acestora, 50.000 de lei, 20.000 de euro şi formulare de transfer monetar.60 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.-S.T. Craiova pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. 6 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. De asemenea, a fost solicitată arestarea în lipsă pentru alte 7 persoane. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani, acces ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, efectuarea de operațiuni, fără drept, cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. * * * Reamintim faptul că, poliţiştii B.C.C.O. Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T .- S.T. Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I, S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Olt, S.C.C.O. Mehedinți, B.C.C.O. București, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Timișoara, I.P.J. Dolj, S.R.P.T. Craiova, împreună cu doi reprezentanți Europol, au efectuat ieri, o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în infracțiuni informatice. Au fost efectuate 112 percheziții domiciliare, în județele Dolj și Timișoara, precum și în municipiul București, la locuințele membrilor unui grup infracțional organizat, specializat în activități infracționale de tip skimming și accesarea, fără drept, a unor sisteme informatice. De asemenea, cu sprijinul autorităților judiciare franceze, au fost efectuate simultan percheziții și în Franța, unde unii dintre membrii grupării ar fi desfășurat acțiuni de skimming, în aria metropolitană Paris. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, începând din anul 2012, membrii grupului infracțional organizat ar fi săvârșit infracțiuni de skimming și retrageri frauduloase de bani de la bancomate din Franța, Marea Britanie, Coreea de Sud, Germania, Austria, Belgia și Norvegia, sumele fiind apoi transferate în România.Totodată, membrii grupului infracțional organizat sunt bănuiți că ar fi instalat fraudulos programe informatice (malware) în sistemele informatice folosite de diferite agenții de transferuri monetare din Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia, Norvegia, introducând astfel date nereale în sistemele informatice. Prin această activitate infracțională, cei în cauză ar fi obținut venituri ilicite de peste 800.000 de dolari.Unul dintre membrii grupului este bănuit că şi-ar fi constituit în paralel o reţea de procurare, preparare şi distribuţie de produse susceptibile a avea efecte psihoactive (ce conţin 5F-PB22, un cannabinoid sintetic, substanţă psihoactivă nouă în înţelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Europei).Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul Europol. Suportul de specialitate în cauză a fost asigurat de S.R.I. și DIPI. La percheziții au participat jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj. și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Frații Buzești” Craiova. Centrul de Informare și Relaţii Publice-I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content