Cooperare poliţienească româno – franceză

Şeful Poliţei Române a întâmpinat delegaţia poliţiştilor care a participat la o misiune operativă în Franţa. “V-aţi făcut datoria, aţi demonstrat că Poliţa Română este o poliţe profesionistă, bine aţi revenit acasă!” le-a transmis chestorul şef de poliţe Petre TOBĂ.„Prezenţa poliţiştilor români pe străzile Parisului a adus un plus de siguranţă parizienilor şi turiştilor.” – dl. Frederic ROSE – Prefectura de Poliţie Paris.La data de 31 ianuarie a.c., inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor şef de poliţie Petre TOBĂ a întâmpinat, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, delegaţia poliţiştilor care s-au aflat în misiune în Franţa.La eveniment au luat parte şi Excelenţa Sa ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Fillipe GUSTIN şi ataşatul de securitate internă din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, domnul colonel Frederic BAYARD.În perioada 3 decembrie 2012 – 30 ianuarie 2013, o echipă formată din 25 de poliţişti români au participat, în Franţa, la Paris, împreună cu autorităţile poliţieneşti franceze, la activităţi de patrulare pentru combaterea infracţionalităţii.Misiunea poliţiştilor români a fost dispusă ca urmare a solicitării părţii franceze, fiind a treia de acest gen desfăşurată în capitala Franţei. Scopul ei l-a constituit acordarea de sprijin şi asistenţă Poliţiei Franceze în instrumentarea cazurilor în care sunt implicaţi cetăţeni români, precum şi facilitarea schimbului de informaţii pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor.De altfel, 5 dintre poliţişti au participat şi la precedentele două misiuni, iar 19 au participat la încă una, activitatea lor bucurându-se de apreciarea partenerilor francezi.Pentru a participa la această misiune, poliţiştii au parcurs un proces de selecţie care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii franceze, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie.Cooperarea poliţienească între cele două ţări este apreciată de partea franceză, atât prin schimbul de date şi informaţii prin canalele consacrate, cât şi prin prezenţa poliţiştilor români care au contribuit la soluţionarea cazurilor în care au fost implicaţi cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Franţei. * * * Activitatea desfăşurată de cei 25 de poliţişti români aflaţi în misiune de patrulare pe teritoriul Franţei a fost apreciată de conducerea Prefecturii de Poliţie Paris, reprezentată prin şeful de cabinet al prefectului, dl. Frederic ROSE, Directorul Direcţiei de Securitate şi de Proximitate a Aglomerării Pariziene, dl. controlor general Christian PRUNIER, dl. Gilles BERETTI, şeful Unităţii Centrale de Combatere a Imigraţiei Ilegale, precum şi de şefi de districte, în cadrul unei festivităţi care a avut loc marţi, 29 ianuarie 2013, la sediul prefecturii.În acest context, oficialul francez a subliniat importanţa misiunii poliţiştilor români detaşaţi în Republica Franceză şi profesionalismul de care dau dovadă.Dl. Frederic ROSE a precizat că autorităţile franceze doresc permanentizarea acestui tip de misiune, întrucât prezenţa poliţiştilor români pe străzile Parisului aduce un plus de siguranţă parizienilor şi turiştilor.Poliţiştii români s-au aflat la a treia misiune de patrulare, ceea ce dovedeşte recunoaşterea rezultatelor şi a profesionalismului lor. Înalţii reprezentaţi ai Prefecturii de Poliţie Paris au elogiat munca poliţiştilor români, au precizat faptul că poliţiştii francezi au învăţat multe din experienţa împărtăşită de colegii români şi, de asemenea, că munca de cooperare româno-franceză îşi arată roadele prin scăderea delicvenţei româneşti în Franţa, în anul 2012, cu aproximativ 10 procente. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content