Cooperare Schengen

Poliţiştii români și partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre au depistat, în ultima săptămână, 185 de persoane și 85 de de bunuri ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. În urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., în perioada 12 – 19 aprilie a.c., pe teritoriul ţării noastre, au fost localizate 76 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen). Poliţiştii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, au depistat 19 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 5 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.Totodată, pe teritoriul României, au fost identificate 66 de autoturisme, o plăcuță de înmatriculare și un document de înmatriculare ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. De asemenea, a fost identificată o armă semnalată în vederea indisponibilizării şi 2 documente pierdute sau furate din statele membre.Totodată, 109 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R.. Dintre acestea, 29 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, o persoană era semnalată ca dispărută, iar 62 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară. 11 autovehicule, semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost identificate în statele membre. De asemenea, 5 documente pierdute sau furate din România, au fost depistate de partenerii străini.Informaţii de background: România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc.. Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru utilizarea SIS.De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii. * * * SIS II a început să fie dezvoltat în anul 2005, ca o variantă îmbunătăţită a SIS I, lansat în 1995 cu primele state semnatare Schengen.Noile inovaţii în tehnologia informaţiei şi necesitatea identificării unor modalităţi mai eficiente în combaterea criminalităţii organizate şi gestionarea adecvată a migraţiei în Europa au determinat autorităţile de aplicare a legii să realizeze o variantă avansată a acestui sistem informatic poliţienesc.SIS II include noi funcţionalităţi care vor ajuta autorităţile de aplicare a legii să realizeze un schimb de informaţii mai eficient în vederea asigurării securităţii spaţiului de justiţie, securitate şi libertate.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content