Cooperare sud-est europeană în lupta împotriva traficului de persoane

În perioada 17-18 martie 2011, la Budapesta – Ungaria, a avut loc primul Seminar Transnaţional dedicat îmbunătăţirii cooperării transnaţionale în cazurile de trafic de persoane din Europa de Sud-Est / Delegaţia României a fost formată din reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul I.G.P.R., precum şi reprezentanţi ai D.I.I.C.O.T. şi ADPARE (Asociaţia pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie).Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul unui proiect transnaţional implementat de Centrul Internaţional pentru dezvoltarea Politicilor privind Migraţia (ICMPD) şi finanţat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite ale Americii (USAID), fiind găzduit de Ministerul de Interne din Ungaria şi de Ambasadorul Statelor Unite la Budapesta.Seminarul a reunit peste o sută de reprezentanţi din cadrul instituţiilor guvernamentale, a organizaţiilor nonguvernamentale şi internaţionale, precum şi o serie de experţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane din Albania, Bosnia şi Herţegoina, Bulgaria, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România şi Serbia.De asemenea, reuniunea a beneficiat de prezenţa Reprezentantului Special OSCE pe probleme de trafic de persoane, doamna Maria Grazia GIAMMARINARO.Obiectivul reuniunii a fost acela de a supune atenţiei participanţilor rezultatele primei faze a Proiectului „Îmbunătăţirea cooperării transnaţionale în cazurile de trafic de persoane din Europa de Sud-Est (MTR-II)”, constând într-un studiu de cercetare prin care au fost identificate principalele provocări şi lacune existente în cooperarea transnaţională a ţărilor de origine, destinaţie şi tranzit în lupta împotriva traficului de persoane.În cadrul acesluiaşi eveniment a avut loc şi o întâlnire a Coordonatorilor Naţionali din Europa de Sud-Est pe parcursul căreia s-au discutat aspecte generale privind cooperarea în regiune şi identificarea unor modalităţi de formalizare a unei reţele a Coordonatorilor Naţionali din Europa de Sud-Est.Pe baza acestor rezultate partenerii de proiect vor identifica modalităţi de îmbunătăţire a cooperării şi a schimbului de informaţii între ţările de origine, destinaţie şi tranzit, cu accent pe măsurile de protecţie dedicate minorilor victime ale traficului de persoane şi pe exploatarea prin muncă.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut