Copil dispărut de acasă, găsit în scurt timp de la primirea sesizării

În urma căutărilor efectuate de poliţişti, cu sprijinul câinilor de serviciu şi al unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., un copil de 6 ani, semnalat dispărut, a fost găsit. Activităţile de căutare au fost declanşate seara trecută, imediat după sesizarea dispariţiei şi, în mai puţin de 15 ore, copilul a fost găsit. Aria de căutare s-a întins pe aproximativ 30 de kilometri pătraţi, zona fiind periată, în mod organizat. Situația privind desfășurarea căutărilor minorului a fost adusă la cunoștința Centrului Național de Conducere Integrată a MAI, aflat sub comanda viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, care a aprobat trimiterea unui elicopter al Ministerului Afacerilor Interne în sprijinul acțiunilor de căutare din județul Constanța.La bordul elicopterului, alături de pilot şi copilot, s-a aflat şi un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Horia, care a furnizat date colegilor de la sol.Un aport important l-au avut și câinii de serviciu din cadrul I.P.J. Constanţa, specializaţi pentru căutarea urmelor de miros uman, care au condus echipele de căutare în locul unde a fost găsit minorul, la aproximativ 6-7 km de sat (o zonă cu stuf dintr-un canal de irigaţii dezafectat, între localităţile Şiriu şi Saraiu).Copilul a fost observat din elicopterul M.A.I. şi preluat apoi de ambulanţă, fiind transportat la spital pentru efectuarea de investigaţii medicale.La activităţi au fost angrenaţi peste 150 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ale MApN, autorităţi locale, voluntari ai unor firme de pază şi localnici.I.P.J. Constanța – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
Skip to content