Credite bancare cu documente falsificate

12 persoane suspectate că au creat un prejudiciu de peste 700.000 de euro prin obţinerea de credite bancare cu documente falsificate au fost depistate de poliţişti. Niciuna dintre persoanele care au luat credite nu era angajată a societăţilor în numele cărora au fost emise documentele privind veniturile realizate.La data de 10 august a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu şi a D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, aproximativ 100 de poliţişti şi jandarmi au efectuat 13 percheziţii în Bucureşti pentru destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu obţinerea de credite pe baza unor documente falsificate. În urma acestei acţiuni au fost conduse la parchet 12 persoane suspectate că induceau în eroare funcţionarii bancari în scopul obţinerii de credite. În realitate, niciuna dintre persoanele care au luat credite sau au încercat să obţină un credit nu erau angajate ale societăţilor comerciale în numele cărora au fost emise documentele privind veniturile realizate. De asemenea, membrii grupării sunt suspectaţi că au facilitat acordarea de indemnizaţii pentru creşterea copilului, prin întocmirea de documente fictive de angajare pentru persoane care în realitate nu erau angajate.Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 700.000 de euro. Împotriva acestora s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals in înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare de bani şi iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content