Criminalitatea stradală, în atenţia Poliţiei Române

În primele trei luni ale anului 2010, infracţiunile stradale comise cu violenţă înregistrează scăderi semnificative, respectiv cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.Activitatea Poliţiei Române s-a axat în primele trei luni ale anului 2010, pe creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii şi consolidarea activităţii de ordine publică, prin realizarea unui sistem integrat cu participarea instituţiilor abilitate.Criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracţiuni fără un pericol social deosebit, însă, prin locul în care sunt săvârşite, creează o stare de disconfort şi nesiguranţă amplificată în rândul cetăţenilor. Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în primele 3 luni ale anului curent, acţiunile întreprinse de către Poliţia Română au crescut semnificativ, fiind efectuate peste 110.000 de intervenţii rapide la evenimente şi peste 180.000 de intervenţii ale structurilor de ordine publică în urma apelurilor primite prin SNUAU 112, dintre acestea 87,3% realizându-se sub 10 minute. În primele 3 luni au fost sesizate cu 1,97% mai multe infracţiuni decât în perioada similară a anului trecut. Creşterea a fost înregistrată la infracţiunile de furt de componente din exteriorul auto (oglinzi, ştergătoare, roţi, antene, etc).Infracţiunile stradale comise cu violenţă înregistrează scăderi semnificative, respectiv cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. În această categorie au fost avute în vedere infracţiunile de un pericol deosebit: omor, tentativă de omor, viol, lovituri cauzatoare de moarte şi tâlhării.În urma activităţilor desfăşurate, au scăzut cu 15,8% infracţiunile de tâlhărie, respectiv cu 27,2% infracţiunile de omor. Din totalul infracţiunilor stradale sesizate în primul trimestru al anului 2010, infracţiunile de furt reprezintă 85,7%, înregistrând o creştere minimă de 1,22% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009. Dintre acestea, 51% au fost furturi din auto, 22,8% furturi de componente din exteriorul maşinii, 6,5% din societăţi comerciale, 5,8% din buzunare, poşete, genţi şi 7,7% furturi de autovehicule.Furtul de auto prezintă o scădere în anul 2010 cu 2,7%. De remarcat este faptul că, furturile din autovehicule au scăzut cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.De asemenea şi furtul din societăţi comerciale înregistrează în 2010 o scădere în procent de 29%, faţă de perioada similară a anului trecut.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEe-mail: presa@politiaromana.rotelefon / fax: 021-316.66.65


Alte articole:
Skip to content