D.G.A./Cetăţean prins în flagrant în timp ce oferea unui poliţist 400 lei

Ieri, 21 februarie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în colaborare cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins în flagrant un cetăţean în timp ce oferea unui poliţist 400 lei, pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa, respectiv, întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere. În fapt, un echipaj de poliţie format din doi poliţişti din cadrul I.P.J. Mehedinţi – Serviciul Poliţiei Rutiere, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, conducătorul auto declarându-şi iniţial o identitate falsă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea reală a acestuia, S.G., precum şi faptul că nu posedă permis de conducere.Pentru a nu fi sancţionat, respectiv pentru a nu i se întocmi acte de constatare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, conducătorul auto a promis celor doi poliţişti 100 euro.Agenţii de poliţie au refuzat şi l-au condus pe S.G. la sediul I.P.J. Mehedinţi, în vederea întocmirii actelor de constatare, sesizând totodată Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.În baza sesizării, ofiţerii D.G.A., împreună cu procurorul de caz şi lucrătorii D.G.I.P.I., au realizat acţiunea de prindere în flagrant a conducătorului auto în timp ce oferea unuia dintre poliţişti 400 lei.Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 din Cod penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86, alin1 din O.U.G. 195/2002 republicată, şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, faptă prevăzută de art. 293 Cod penal.S.G. a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 22.02.2012, să fie prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru29 de zile. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut