O delegaţie a Ministerului Administrației și Internelor, condusă de șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, din care a făcut parte şi inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, a participat luni, 5 noiembrie a.c., la Conferinţa Ministerială cu tema „Provocările cu care se confruntă Poliţia în combaterea criminalităţii violente contemporane”, organizată la Roma, în deschiderea celei de-a 81-a Adunări Generale a OIPC INTERPOL. La finalul reuniunii, a fost adoptată o Declaraţie Comună prin care a fost subliniat angajamentul statelor membre OIPC – INTERPOL în direcţia întreprinderii măsurilor necesare pentru a face faţă provocărilor critice ridicate de criminalitatea violentă contemporană. Cu acest prilej, șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a avut o întrevedere oficială cu domnul Roland K. Noble, secretar general al OIPC-INTERPOL, ocazie cu care a fost trecut în revistă stadiul colaborării României cu organizaţia internaţională de poliţie criminală. În context, oficialul român a prezentat demersurile iniţiate de M.A.I. pentru crearea cadrului legal necesar asigurării reprezentării României la Secretariatul General al organizaţiei. De asemenea, urmare a invitaţiei adresate de către reprezentantul conducerii M.A.I., secretarul general al OIPC INTERPOL şi-a manifestat interesul realizării, la începutul anului 2013, a unei vizite oficiale în România. În marja conferinței, inspectorul general al Poliţiei Române a avut o întâlnire bilaterală cu directorul general al Siguranţei Publice şi Şeful Poliţiei de Stat italiene, Antonio Manganelli, ocazie cu care au realizat o scurtă trecere în revistă a stadiului cooperării poliţieneşti româno-italiene, convenind asupra continuării şi consolidării acesteia.
Declaraţia Comună a statelor membre OIPC – INTERPOL pentru combaterea criminalității violente
Alte articole: