Declarație de presă – 7 octombrie, ora 18.00 – în contextul referendumului de modificare a Constituției

În contextul desfășurării referendumului pentru revizuirea Constituției, la sediul MAI, a avut loc declarația de presă a purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.Redăm în continuare conținutul declarației:”Doamnelor și domnilor, mai sunt trei ore până la încheierea procesului de vot. Până la acest moment nu au avut loc incidente deosebite care să afecteze desfășurarea referendumului.Așa cum știți, pentru fiecare dintre cele două zile ale referendumului, au fost mobilizați în medie 38.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și cadre de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în plus față de dispozitivul curent de 12.000 de angajați. Una dintre principalele misiuni ale efectivelor MAI a fost și rămâne până la finalizarea procesului de vot, asigurarea unei intervenții rapide la sesizările privind posibile încălcări ale legii.De la ultima raportare și până în prezent au fost înregistrate 17 sesizări de posibile fapte contravenționale sau infracțiuni. Dintre acestea, 6 nu s-au confirmat. Celelalte sesizări sunt în curs de verificare și soluționare. Structurile de poliție efectuează cercetări cu privire la o faptă prevăzute de Codul Penal.De asemenea, două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru săvârșirea unor fapte contravenționale. În Călărași, polițiștii au întocmit dosar penal unei persoane care după ce votat și a introdus buletinul de vot în urnă, a cerut un alt buletin și a mai votat odată, motivând că de această dată a votat în numele mamei sale. Într-o localitate din Dâmbovița, un bărbat a fost sancționat contravențional pentru alertarea falsă a autorităților după ce a sunat la 112 și a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor. Polițiștii din Dolj efectuează verificări după ce au fost sesizați că într-o comună primarul și mai mulți consilieri locali au transportat mai mulți cetățeni la secția de votare, îndemnându-i pe aceștia cum să voteze. Până la încheierea votării, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare sesizările de fapte ilegale care au legătură cu referendumul. Efectivele de ordine publică vor rămâne mobilizate și după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care s-ar putea produce. Vă reamintim că după finalizarea activităților din secțiile de votare, structurile MAI vor asigura condițiile necesare pentru transportul în siguranță al buletinelor de vot și al celorlalte documente care au legătură cu votarea de către președinții secțiilor de votare către birourile electorale județene.”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut