Declaraţii de presă susținute de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog – ora 10.00

Purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut luni, 17 noiembrie a.c., ora 10.00, la sediul M.A.I., o declarație de presă având ca temă evaluarea măsurilor de ordine publică luate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în ziua votului.Redăm în continuare declarația purtătorului de cuvânt:” În urma analizei efectuate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, putem concluziona că alegerile pentru Președintele României s-au desfășurat într-un climat general de normalitate, fără evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor sau legalitatea exercitării votului.Pe parcursul celor două zile de vot, dar și al campaniei electorale, Ministerul Afacerilor Interne și-a îndeplinit obiectivul asumat, acela de a asigura un cadru de legalitate pentru desfășurarea alegerilor și de maximă siguranță pentru cetățenii români.Pentru asigurarea climatului de siguranță publică, la nivel național, pe toată perioada electorală, a fost mobilizat un dispozitiv important de forțe de ordine. Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, peste 58.000 de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră și jandarmi au fost mobilizați în această perioadă electorală. În misiunile pe care le-au executat, angajații Ministerului Afacerilor Interne au dat dovadă de maximă implicare și profesionalism, în toate acțiunile întreprinse pentru asigurarea securității și ordinii publice.Ministerul Afacerilor Interne a avut ca principale responsabilități asigurarea materialelor necesare procesului de vot, garantarea desfășurării în condiții de siguranță a manifestărilor electorale și aplicarea măsurilor de protecție și pază a secțiilor de votare.Pentru organizarea acțiunilor din această perioadă au fost aprobate și puse în aplicare planuri de măsuri care au stabilit cadrul general de planificare a activităților. În mod permanent au fost desfășurate misiuni de identificare a vulnerabilităților și a riscurilor asociate desfășurării campaniei electorale și a procesului de votare. La nivel național, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, au fost sesizate 504 situații privind încălcări ale legii, de două ori mai puţine decât la alegerile din 2009, când au fost înregistrate 986 de sesizări.În urma verificărilor efectuate până la această oră, jumătate dintre sesizări nu s-au confirmat. Dintre sesizările confirmate, 65 au fost contravenții, pentru care s-au aplicat 16 avertismente scrise și amenzi în valoare de 32.600 de lei. Cele mai multe sesizări privind faptele contravenționale, au făcut referire la continuarea propagandei electorale, consumul şi comercializarea de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare şi sfătuirea alegătorilor cu privire la candidatul pe care ar trebui să-l voteze.În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 124 de sesizări privind săvârșirea unor fapte penale. În urma verificărilor efectuate până în prezent, s-au constatat 96 de infracţiuni pentru care sunt cercetate 87 de persoane, una în stare de reținere. Cele mai multe dintre aceste persoane sunt cercetate pentru coruperea alegătorilor, pentru că au votat de două sau de mai multe ori și pentru violarea confidențialității votului. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităților de Parchet competente. Precizez că la alegerile din 2009, în cel de-al doilea tur de scrutin, s-au efectuat cercetări cu privire la 160 de persoane.Așa cum s-a acționat și în ziua primului tur de scrutin, în data de 16 noiembrie, la nivel național, au fost organizate 513 filtre rutiere (cu 80 mai multe decât în turul I), polițiștii verificând respectarea prevederilor legale referitoare la transportul public de persoane, dar și sesizările de turism electoral. Pe parcursul întregii zile au fost verificate 4.144 de autoturisme, dintre care 284 autocare, 835 autobuze și 1.773 microbuze.Totodată, în cursul serii de ieri, s-au asigurat măsurile de ordine și siguranță pentru 28 de manifestări publice, cele mai importante desfășurându-se în Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca, Iaşi, Braşov și Constanţa. Precizăm că la aceste adunări publice nu au fost înregistrate incidente și nu s-au dispus măsuri sancţionatorii.Domnul viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, le mulțumește tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne care și-au făcut datoria, înțelegând pe deplin responsabilitățile ce le-au revenit. Vă mulțumesc!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut