Dependenţa de droguri şi asistenţa religioasă

Agenţia Naţională Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Patriarhia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează în perioada 8-10 septembrie 2010, la Mânăstirea Crasna din judeţul Prahova, un atelier de lucru cu personalul care acordă asistenţă religioasă în mediul penitenciar din România. Intitulat „Dependenţa de droguri şi asistenţa religioasă”, atelierul de lucru va fi susţinut de reprezentanţi ai Centrelor Regionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova, Dâmboviţa şi Bacău din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care, pe lângă faptul că au experienţă în domeniul asistenţei consumatorilor de droguri, au şi calitatea de formatori. Astfel, prin această activitate se urmăreşte transferul către participanţi a unor tehnici de bază în lucrul cu deţinuţii şi foştii consumatori de droguri, a cunoştinţelor legate de caracteristicile consumului şi dependenţei de droguri, precum şi consolidarea activităţilor de suport destinate acestei categorii vulnerabile din mediul penitenciar. Totodată, atelierul de lucru îşi propune să asigure implicarea eficientă a preoţilor capelani în asistenţa consumatorilor dependenţi de droguri care au săvârşit fapte penale, precum şi pentru reintegrarea acestei categorii vulnerabile în societate.Informaţii de background:Consumatorii dependenţi de droguri care au săvârşit fapte penale reprezintă unul dintre grupurile ţintă ale obiectivelor politicii în domeniul drogurilor din România. Experienţa de peste 7 ani a specialiştilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova în domeniu şi contactele profesionale ale acestora cu specialiştii din mediul penitenciar au relevat cât este de importantă formarea acestei categorii de personal pentru asigurarea unei implicări active în asistenţa consumatorilor dependenţi de droguri şi facilitarea reintegrării acestora în societate. Personalul care acordă asistenţă religioasă în penitenciarele din România reprezintă o categorie profesională deosebit de importantă datorită contactului direct cu deţinuţii şi suportului spiritual pe care îl oferă de-a lungul vieţii în detenţie, cu implicaţii în procesul de reintegrare socială. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut