Descinderi într-un dosar penal de şantaj şi omor, comis în Irlanda

În această dimineaţă, polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au acționat pentru destructurarea unei grupări infracționale, bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj și omor calificat. La data de 28 septembrie a.c., polițiști ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi de poliţişti ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Neamț, Vaslui şi Dâmbovița, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au descins la locuințele a 8 membri ai unei grupări infracţionale, bănuite de șantaj și omor calificat.Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2014, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia ar fi acționat, în mod premeditat, pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-și impună autoritatea în zona de acțiune a grupării infracționale, pe teritoriul Irlandei. De asemenea, ar fi lovit şi pus în pericol viața altor două persoane, aflate în apartamentul unde a fost săvârșit omorul.Ulterior comiterii faptei, aceştia ar fi sustras mai multe bunuri (în special aparatură electronică). În prezent, liderul grupării este arestat la domiciliu, pe teritoriul Irlandei de Nord, pentru atacarea unor bancomate, prin folosirea unor substanțe explozive.În urma percheziţiilor de astăzi, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, bani (5.000 de euro şi 2.500 de RON), un laptop și 5 smartphone-uri, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie.Totodată, au fost identificați și conduși, pentru audieri, la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T., cinci dintre membrii grupării, domiciliați în județele Neamț, Dâmbovița și Vaslui.În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut