Descinderi la locuinţele unor suspecţi de trafic de persoane

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au reuşit, în urma unor investigaţii complexe, destructurarea unei grupări infracţionale specializată în comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Câştigurile ilicite obţinute de suspecţi depăşesc 50.000 de euro.Ieri dimineaţă, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi şi jandarmi ai IJJ Mehedinţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –Biroul Teritorial Mehedinţi, au desfăşurat o acţiune privind destructurarea unui grup infracţional organizat.Gruparea, formată din trei persoane, era specializată în săvârşirea de activităţi infracţionale legate de traficul de persoane, prin obligarea la cerşetorie a mai multor persoane din Judeţul Mehedinţi.Astfel, au fost efectuate, simultan, trei percheziţii în comuna Vlădaia, Judeţul Mehedinţi, la domiciliile lui B.V., B.C. şi B.V., suspectaţi că au traficat şi exploatat prin obligarea la cerşetorie în Franţa, în localitatea Lyon, 10 victime, multe dintre acestea fiind cu handicap locomotor de gradul II, obţinând câştiguri ilicite de peste 50.000 de euro.În sarcina suspecţilor a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de racolare, transport şi exploatarea prin cerşetorie a mai multor persoane, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 12, alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.În urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea a doi dintre suspecţi şi obligarea de a nu părăsi localitatea pentru al treilea.Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor membrilor grupului infracţional organizat şi a stabilirii activităţilor infracţionale circumscrise criminalităţii organizate, desfăşurate de către aceştia.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut