Destructurarea unei reţele infracţionale specializate în înmatricularea maşinilor de lux

Ofiţerii D.G.A. şi procurorii bucureşteni au destructurat o reţea care se ocupa cu înmatricularea frauduloasă a unor autoturisme de lux Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratul Generale al Poliţiei Române, au reuşit identificarea şi documentarea activităţii infracţionale a unei reţele formate din 14 persoane care se ocupau cu falsificarea de acte auto, în scopul înmatriculării frauduloase a unor autovehicule achiziţionate din străinătate. Dintre cele 14 persoane, patru au fost inculpate, iar 10 au fost puse sub învinuire.Ieri, 2.11.2009, ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului competent au efectuat mai multe percheziţii (la domiciliile sau asupra unor autovehicule utilizate de făptuitori), ocazie cu care au fost ridicate mai multe înscrisuri şi bunuri.Cercetările au fost demarate la data de 22 iunie 2009, când numita P.E. a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către agentul de poliţie M.C., lucrător în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie Rutieră pentru sectorul 3. Astfel, denunţătoarea şi soţul său, P.N., au cumpărat, în luna februarie 2008, o autoutilitară marca Volkswagen LT 28, înmatriculată provizoriu pe numele vânzătorului. Cei doi soţi au încercat să înmatriculeze autoturismul, dar au amânat acest demers din cauza sumei mari ce trebuia plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, respectiv circa 3.000 euro. Între timp, l-au cunoscut pe agentul de poliţie M.C., care s-a oferit să le faciliteze înmatricularea autoutilitarei, în schimbul sumei de 2.700 euro. Ulterior, maşina a fost înmatriculată pe numele unei societăţi fictive, iar apoi pe numele lui P.N. La sfârşitul lunii mai 2008, Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule – Ilfov i-a înştiinţat pe proprietari că s-a dispus anularea înmatriculării vehiculului întrucât aceasta s-a efectuat în condiţii frauduloase. Pentru a o asigura pe denunţătoare că nu va avea probleme cu maşina, agentul M.C. i-a dat acesteia numărul de telefon al cetăţeanul P.M., sugerându-i că este persoana din cadrul poliţiei care s-a ocupat de înmatricularea autovehiculului, fapt neconform cu realitatea. La data de 3.11.2009, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă faţă de următorii patru inculpaţi: 1. M.C, agent de poliţie, sub aspectul infracţiunilor de:─ Trafic de influenţă, prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a primit de la martorii-denunţători P. E. şi P. N. suma de 2.700 de euro pentru a facilita înmatricularea autoutilitarei marca Volkswagen LT 28;─ Complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 Cod penal, constând în aceea că a primit de la proprietarii autoturismului marca Volkswagen LT 28 actele originale ale maşinii pe care le-a remis numitului P. M. în vederea contrafacerii;─ Instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 rap. la art. 260 Cod penal, constând în aceea că, la data de 24 iunie 2009, i-a îndemnat pe denunţători să facă afirmaţii mincinoase în cauză;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 Cod penal, constând în aceea că a procurat documentele necesare falsificării dovezii de achitare a taxei de poluare, folosite de către învinuitul D. G. pentru înmatricularea autoturismului marca Volkswagen LT 28 şi a procurat suma de 2700 de euro, de la denunţători, banii fiind ulterior împărţiţi între participanţii la săvârşirea infracţiunii, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.2. P.M., fără ocupaţie, sub aspectul infracţiunilor de:─ Complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la art. 257 Cod penal, constând în aceea că a facilitat înmatricularea autoutilitarei marca Volkswagen, fiind persoana de legătură a inculpatului M.C., care s-a ocupat de falsificarea documentelor şi de depunerea dosarului de înmatriculare, printr-un intermediar( D.G.);─ Complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 Cod penal, constând în aceea că remis actele originale ale autoutilitarei unor persoane neidentificate în vederea falsificării documentelor necesare înmatriculării;─ Complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 Cod penal, constând în aceea că i-a dat învinuitului D. G. înscrisurile contrafăcute pentru a fi folosite la înmatricularea autoutilitarei marca Volkswagen LT 28;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2 Cod penal, constând în aceea că a remis numitului D. G. un înscris fals reprezentând dovada de achitare a taxei de poluare pentru autoutilitara marca Volkswagen LT 28, pentru a fi depusă la S.P.C.R.P.C.I.V. şi a participat totodată la împărţirea sumei de 2700 euro;─ Trafic de influenţă, prev. de art. 257 Cod penal, constând în aceea că a primit o sumă de bani de la numitul G. V. pentru facilitarea înmatriculării unui autoturism marca Peugeot 406;─ Complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 Cod penal, constând în aceea că a primit actele originale ale autoturismului marca Peugeot 406 pe care le-a remis unor persoane neidentificate în vederea falsificării documentelor necesare înmatriculării;─ Complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 Cod penal, constând în aceea că i-a dat învinuitului D. G. înscrisurile contrafăcute pentru a fi folosite la înmatricularea autoturismului marca Peugeot 406;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2 Cod penal, constând în aceea că a remis numitului D. G. un înscris fals reprezentând dovada de achitare a taxei de poluare pentru autoturismul marca Peugeot 406, înscris folosit de acesta din urmă pentru inducerea în eroare a S.P.C.R.P.C.I.V. şi crearea unei pagube bugetului de stat;─ Fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 Cod penal, constând în aceea că a contrafăcut certificatul de înmatriculare al unui autoturism marca BMW, model 320, la instigarea numitului M. L.;─ – Complicitate la uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art.291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în patru ocazii diferite, a vândut unor cetăţeni folii transparente reprezentând dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice,─ toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal. 3. C. G., agent de vânzări, sub aspectul infracţiunilor de:─ Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art .290 Cod penal, constând în aceea că, la data de 23.09.2009 a contrafăcut, la cererea unei persoane neidentificate, un înscris de înstrăinare a unui autoturism, pe care a aplicat o ştampilă falsă a unei firme fictive;─ Fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 Cod penal, constând în aceea că a falsificat o rovignetă şi factura fiscală aferentă acesteia;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, constând în aceea că, la data de 20.09.2009, l-a ajutat pe cumnatul său, numitul B. G. să încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu o dată anterioară comiterii unui accident auto, cauzând astfel o pagubă societăţii de asigurare;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art 215 alin. 1,2 Cod penal, constând în aceea că, la data de 04.08.2009, a ajutat o persoană neidentificată, să înmatriculeze autoturismul marca Citroen Jumper 230 cu acte false, pe numele unei societăţi, fără ca acesta să fie declarat la organul fiscal, cauzând astfel o pagubă bugetului local;─ Fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 Cod penal, constând în aceea că a contrafăcut un certificat de atestare fiscală, care a fost ulterior folosit pentru înmatricularea unui autoturism;─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art 215 alin. 1,2,3 Cod penal, constând în aceea că l-a ajutat pe învinuitul B. V. să înstrăineze un autoturism care fusese anterior înmatriculat cu acte false. (Maşina nu a fost declarată la organul fiscal pentru calcularea şi plata impozitului);─ Fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 Cod penal, constând în aceea că a aplicat pe fişa de înmatriculare a unui autoturism aparţinând numitului B. V. o viză falsă de scoatere din evidenţă şi o impresiune a unei ştampile false cu amprenta Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale sector 2, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.4. D. M., administrator firmă de publicitate, sub aspectul infracţiunilor de:─ Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, constând în aceea că, la data de 18.09.2009, a falsificat o procură privind un autoturism marca Audi A4;─ Tăinuire, prev. de art. 221 Cod penal, constând în aceea că a contrafăcut cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare ale unui autoturism marca Mercedes-Benz ML 320 CDI, care figurează în baza de date a INTERPOL şi M.A.I. ca fiind sustras din Bucureşti, din data de 13.04.2009, înlesnind astfel vânzarea acestuia. ─ Fals în înscrisuri oficiale, prev. de art .288 Cod penal constând în aceea că a contrafăcut cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca Mercedes-Benz ML 320 CDI.─ Complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2 Cod penal, constând în aceea că, la data de 04.08.2009, a ajutat o persoană neidentificată, să înmatriculeze autoturismul marca Citroen Jumper 230 cu acte false;─ Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art .290 Cod penal constând în aceea că, la data de 04.08.2009, a falsificat un înscris ce dovedea transferul de proprietate al autoturismului marca Citroen Jumper 230 către o societate comercială, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.Imagini de la percheziţii pot fi descărcate de pe site-ul D.G.A. (www.mai-dga.ro).


Alte articole:
Skip to content