Distribuitori de heroină, arestaţi

După o investigaţie care a durat cinci luni, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti –Serviciul Antidrog–Biroul Sector 2, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, au reuşit destructurarea unei grupări infracţionale, care se ocupa cu distribuţia heroinei în Capitală şi în judeţul Ilfov. Şapte persoane au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.Din gruparea infracţională făceau parte S. N. – liderul reţelei, din oraş Otopeni, Judeţul Ilfov şi alţi şase membri din Bucureşti (D. V, P. C, R. N., S. M., D. M., B.G.). Din cercetări a reieşit că membrii grupării procurau cantităţi mari de heroină (de ordinul zecilor de kilograme), pe care le comercializau dealerilor stradali de droguri, obţinând beneficii importante. Operaţiunea a fost finalizată în urmă cu trei săptămâni, când ofiţerii antidrog, în baza autorizaţiilor obţinute de la Tribunalul Bucureşti au efectuat cinci percheziţii în Capitală şi în Judeţul Ilfov, la domiciliile şi reşedinţele celor implicaţi.În urma descinderilor au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări aproximativ 60 de grame heroină, peste 100 de comprimate metadonă, sumele de 26.050 de lei, 9.530 de eur şi 100 de dolari, despre care se deţin date că provin din traficul de droguri, un pistol de calibru 9 mm şi cinci cartuşe aferente, deţinute ilegal. Pe lângă acestea, au mai fost ridicate 11 telefoane mobile, 17 cartele SIM, două cântare eletronice folosite la cântărirea drogurilor şi două dispozitive electronice folosite la interceptarea convorbirilor, ce urmează a fi expertizate din punct de vedere tehnico-ştiinţific.Iniţial, toţi cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar la data de 6 iulie a.c. au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Poliţiştii B.C.C.O.Bucureşti – Serviciul Antidrog continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Sari la conținut