Doi agenţi de poliţie rutieră reţinuţi de către procurori pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată

În urma cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, noaptea trecută, doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Bragadiru au fost reţinuţi de către procurori pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.În fapt, la sfârşitul anului 2009, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anchete au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la faptul că au obţinut date şi informaţii conform cărora mai mulţi lucrători ai formaţiunii de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraş Bragadiru pretind şi primesc sume de bani pentru a nu lua măsuri legale faţă de conducători auto care comit contravenţii la regimul rutier. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind demarate cercetările. Procurorul a delegat ofiţerii DGA pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, în cauză fiind obţinută autorizaţie de folosire a investigatorului sub acoperire. Astfel, s-a stabilit că inspector principal R.S. (cu privire la care a fost sesizată Direcţia Naţională Anticorupţie), împreună cu agenţii de poliţie N. F., B.T. şi V.M. au pretins şi primit în mod repetat sume de bani cu titlu de mită. În sarcina agenţilor de poliţie B.T. şi V.M., reţinuţi noaptea trecută, s-a probat comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, sumele fiind cuprinse între 50 şi 500 lei. Inculpaţii vor fi prezentaţi în cursul zilei de astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.NOTĂ: imagini pot fi descărcate de pe site-ul DGA.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content