Doi bărbați, cercetați pentru contrabandă calificată, trafic de produse toxice și alte infracțiuni, depistați în flagrant delict

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict.

Activitatea a fost desfășurată față de persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată, trafic de produse sau substanțe toxice și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Astfel, în jurul orei 18.00, pe D.N.19, în localitatea Biharia, județul Bihor, polițiștii de investigare a criminalității economice au depistat în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 50 de ani, cetățean ucrainean, avându-l ca pasager pe un alt bărbat, de 45 de ani, tot cetățean ucrainean, cu care ar fi transportat 1.000 de litri de pesticide, posibil contrafăcute, fabricate în afara spațiului Uniunii Europene, în valoare totală de aproximativ 3.000.000 de lei.

Cele două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în vederea audierii, iar în urma administrării probatoriului, a fost dispusă reținerea acestora, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de astăzi, 27 septembrie, acestea vor fi prezentate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea cercetărilor, autoutilitara cu care s-a efectuat transportul, cei 1.000 de litri de pesticide, precum și 5 terminale mobile.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Activitatea a fost desfășurată sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice București și a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Tototdată, s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier Bihor și al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Comisar-șef de poliţie Alina Fărcuța – 0758225611


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut