Poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Aeroport Henri Coandă – Bucureşti au identificat şi reţinut doi cetăţeni români care, la întoarcerea din Praga, au sustras mai multe bunuri (parfumuri şi băutură) dintr-un magazin aflat în aeroportul Otopeni. La data de 16 octombrie .a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul PPF Aeroport Henri Coandă au fost sesizaţi de angajatul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că doi bărbați au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin aflat în aeroport.Imediat poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, în scurt timp fiind identificaţi, în zona benzilor de bagaje a aeroportului, cei doi bărbaţi, cetăţeni români, care tocmai se întorseseră în ţară din direcţia Praga.În bagajele celor doi – Costel M., de 35 ani, din judeţul Dâmboviţa şi Vasile A., de 39 ani, din judeţul Galaţi – poliţiştii de frontieră au descoperit bunurile sustrase din magazin.Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind prezentaţi Parchetului în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. Imagini video disponibile pe www.politiadefrontiera.ro I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice
Doi bărbaţi reţinuţi imediat după ce au sustras parfumuri dintr-un magazin din aeroport
Alte articole: