Efecte fenomene meteo – ora 10.30

Din datele centralizate la nivelului grupei operative, constituite în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca urmare a avertizărilor meteo, rezultă că până la acest moment nu au fost raportate la nivelul naţional, probleme care să afecteze major desfăşurarea activităţilor curente. Pentru prevenirea unor evenimente rutiere grave sau a înzăpezirii în trafic, au fost luate măsuri preventive de închidere a traficului rutier pe autostrada A1, pe 5 drumuri naționale și 12 drumuri județene. În ceea ce privește autostrada A1, circulația a fost redeschisă în jurul orei 10.00.În caz de nevoie se vor mai dispune acest tip de măsuri preventive.Recomandăm tuturor celor care sunt nevoiți să se deplaseze cu autovehiculele să se informeze referitor la starea traseului și să se asigure că autoturismele sunt dotate corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.Începând de ieri seară, la nivel național, au acționat în teren pentru sprijinul cetățenilor aproximativ 4.500 de angajați ai MAI – polițiști, pompieri și jandarmi – cu peste 1.700 de mijloace auto. Totodată, la nivelul tuturor judeţelor aflate sub cod galben sau portocaliu, au fost activate grupele operative, constituite din reprezentanţi ai inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră.Conform raportărilor primite de la Electrica, în această dimineață se intervenea în 62 de localități din mai multe județe, pentru refacerea unor linii de electricitate afectate de viscol. Menționăm că începând din data de vineri 24 ianuarie 2014, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a constituit Grupa operativă pentru planificarea, organizarea și desfășurarea integrată a misiunilor structurilor M.A.I. în situații de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase.Activitatea grupei operative este permanentă, aceasta rămânând activată până la înlăturarea tuturor efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.


Alte articole:
Skip to content