Efectivele M.A.I. la datorie în acest weekend

În intervalul 5-7 august a.c., la nivel naţional, aproximativ 25.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne au organizat acţiuni preventive atât în mediul urban, cât şi în cel rural, în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică.În perioada menţionată, peste 14.500 de polițiști și 2.100 de jandarmi au fost zilnic la datorie pentru prevenirea și combaterea infracționalității, acționând mai ales în zonele aglomerate și cu risc criminogen. Polițiștii au desfășurat 1.180 acţiuni și controale, fiind constatate 394 infracţiuni, dintre care 168 de natură judiciară și 226 de altă natură. Au fost aplicate 8.348 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.476.863 lei. Totodată, s-au confiscat bunuri în valoare de 46.405 lei.Au fost puse în executare mandate şi sentinţe, dintre care: 6 de executare a pedepsei cu închisoarea, 4 de arestare preventivă, 2 europene de arestare, emise de alte state, şi unul prin intermediul Biroului Național Interpol.Pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație grave, la nivel național au acționat în total 1.800 de polițiști rutieri, cu 420 de aparate radar. Echipajele rutiere au beneficiat și de sprijin aerian, principalele drumuri naționale și autostrăzi fiind monitorizate zilnic de un elicopter MAI. Pe Autostrada A1, pe sensul de mers București – Pitești și pe Autostrada A2, pe sensul de mers București – Constanta, au fost înregistrate valori ridicate de trafic, vineri si sâmbătă, media zilnică fiind de peste 21.700 de autovehicule.În perioada 05-07.08.2016, au fost constituite dispozitive suplimentare formate din polițiști, jandarmi și pompieri pentru menținerea ordinii și siguranței publice în stațiunile de pe litoralul Mării Negre unde a fost înregistrat zilnic un număr de peste 235.000 turiști.Jandarmeria Română a desfășurat în această perioadă 360 de misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele publice cu participare numeroasă. Totodată, 150 de jandarmi montani au fost prezenți zilnic pe traseele montane oferind sprijin turiștilor în 66 de cazuri.În ceea ce privește situația în punctele de trecere a frontierei de stat, la acest sfârșit de săptămână a fost înregistrat un trafic de 735.729 persoane dintre care 337.884 persoane au ieșit din țară, iar 397.845 persoane au intrat în țară. De asemenea, punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de peste 191.000 mijloace de transport. În perioada 5-7 august, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență în peste 3.000 de cazuri, dintre care 1.178 pe litoral. Totodată, la nivel național, pompierii au acționat pentru stingerea a 524 de incendii și în 30 de situații pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo-hidrologice periculoase.Aeronavele Inspectoratului General de Aviație au executat 56 de misiuni aero-medicale și de sprijin al celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.Situația operativă a fost monitorizată permanent prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru asigurarea respectării legii și prevenirea activităţilor infracţionale, prin organizarea de acţiuni punctuale și suplimentarea numărului de echipaje de patrulare în mediile şi zonele de interes operativ.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, pentru protejarea cetățenilor la peste 4.000 de evenimente. Detalii aici

Percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru mai multe fapte de criminalitate organizată. Detalii aici

Recomandări și prevederi legale pentru circulația pe drumurile publice în siguranță, în contextul sezonului rece. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile desfășurate de salvatori în ultimele 72 de ore. Citește mai mult

Noua sesiune de admitere la școlile MAI, parte a măsurilor pentru reducerea deficitului de personal. Citește aici

Salvatorii SMURD, campioni mondiali la competiția 𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐬𝐜𝐮𝐞 𝐂𝐡𝐚𝐥𝐥𝐞𝐧𝐠𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, organizată în Portugalia! Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.215 evenimente

Sari la conținut