Eliberarea avizelor pentru stabilirea funcţiilor publice

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a demarat în data de 19 iulie 2010 acţiunea de avizare privind stabilirea funcţiilor publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice locale.Având în vedere noile măsuri legislative privind restructurarea administraţiei publice locale şi reducerea cheltuielilor bugetare locale, autorităţile şi instituţiile publice locale trebuie să-şi stabilească noua structură organizatorică, atribuţiile şi condiţiile specifice pentru fiecare post.Totodată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, conform legii, după primirea solicitărilor şi după verificarea documentaţiei primite, avizează noile modificări.Până în data de 27 iulie 2010 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a acordat un număr de 1.561 avize pentru 34.570 funcţii publice, din care 3.799 funcţii publice de conducere dintr-un total de 3.227 unităţi administrativ-teritoriale din cele 41 de judeţe şi din municipiul Bucureşti.Acţiunea va continua şi în săptămânile următoare, astfel încât la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale noile organigrame să fie aprobate în termenul limită legal, respectiv 16 august 2010.A.N.F.P.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut