Elicopter MAI-prima misiune în Italia pentru combaterea migrației ilegale și criminalității transfrontaliere

Un elicopter de tip EC-135 al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, va participa începând de astăzi și până la sfârșitul lunii octombrie a.c., la Operațiunea Comună TRITON – ITALIA 2016 a Agenției FRONTEX, din cadrul Rețelei Europene de Patrulare (EPN – European Patrol Network).Misiunea a fost aprobată de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, ca și contribuție a MAI la acțiunile desfășurate în cadrul FRONTEX, organizație la care România, prin MAI, este unul dintre principalele state participante cu logistică și personal. Elicopterul, echipat corespunzător cerințelor operaționale ale misiunii, va efectua misiuni de cercetare și supraveghere aeriană a zonei de coastă din sudul Italiei. Participarea la operațiune a personalului I.G.Av. se va face în șase serii, fiecare dintre acestea fiind formată din doi piloți, un operator al sistemului electrono-optic de supraveghere (FLIR), un tehnic de elicopter și un ofițer de legătură, aflat în Centrul de Coordonare Internațională din Roma.Scopul acestei operațiuni, inițiată în noiembrie 2014, este acela de a oferi sprijin autorităților italiene în activitățile de supraveghere și control ale frontierelor precum și în cele de căutare-salvare în zona central-mediteraneană, care a devenit principala rută pentru migranții ilegali, ce provin majoritar din zone precum Eritreea, Nigeria și Gambia. În acest context, în prezent sunt angrenate diverse capabilități terestre și maritime din 26 de state membre ale Uniunii Europene și state asociate spațiului Schengen. * * * Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne este partener asociat al Agenției FRONTEX (Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) și are o tradiție în participarea la operațiunile comune organizate de către aceasta: Operațiunile RABIT și Poseidon Sea din 2010, Poseidon Sea 2011, Poseidon Land 2012, Poseidon Sea 2015 și Poseidon Rapid Intervention 2016.Într-o astfel de misiune, desfășurată în Grecia în anul 2015, elicopterul românesc a fost implicat în desfășurarea celei mai de amploare operațiuni de căutare-salvare. În data de 28.10.2015, din cauza vântului puternic și a valurilor de 2-3 m, o ambarcațiune cu aproape 200 de migranți la bord s-a răsturnat.În urma solicitării primite de la Centrul de Căutare si Salvare (S.A.R. Centre – Search and Rescue), elicopterul MAI a fost cel care a reperat primul ambarcațiunea răsturnată și a transmis coordonatele navei de patrulare norvegiene, Peter Henry von Koss, care a intervenit pentru salvarea migranților din apă.Și în anul 2016, elicopterul de tip EC-135, a executat 157 de misiuni de patrulare şi supraveghere, însumând un total de 270 de ore de zbor, în cele 80 de zile ale misiunii desfășurate în Grecia în cadrul Operaţiunii Comune Poseidon Rapid Intervention, sub egida FRONTEX.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut