Elicopterele MAI au reluat misiunile aero-medicale de salvare

După mai multe zile în care aeronavele Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu s-au putut ridica de la sol din cauza viscolului și a ninsorii, joi, 1 martie a.c., au putut fi efectuate primele misiuni aero-medicale de transport ale unor persoane care aveau nevoie de asistență medicală de urgență. MAI are pregătite de intervenție 14 aeronave care pot efectua zboruri în orice regiune a țării, mai puțin în zona montană înaltă. Din cauza condițiilor meteo, misiunile se efectuează doar pe timp de zi. Până la acest moment elicopterele IGAv au executat 8 misiuni umanitare. Printre persoanele pentru salvarea cărora s-a intervenit cu aeronavele MAI se numără doi nou-născuți din jud. Dolj, respectiv jud. Giurgiu, o gravidă din jud. Constanța, o femeie cu septicemie din jud. Brăila și o alta cu probleme respiratorii din jud. Tulcea. Începând cu data de 26 februarie a.c. și până în seara zilei de 28 februarie, când întreaga țară s-a aflat sub cod galben sau portocaliu de ninsoare și viscol, precum și avertizare meteo de ger, structurile MAI, împreună cu alte autorități, au intervenit în 79 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență pentru 87 de pacienți, printre care 26 de copii și 17 femei însărcinate. De asemenea, s-a intervenit pentru deblocarea a peste 630 de persoane rămase înzăpezite pe diverse căi rutiere. Astăzi, a fost reluată circulaţia pe autostrada A2 pe tronsoanele Bucureşti – Lehliu-Gară (km 64) și Cernavodă – Fetești, iar pe tronsonul Lehliu-Gară (km 64) – Cernavodă (km 160) se circulă controlat, cu restricţie de tonaj (3,5 tone). În aceste zile, Ministerul Afacerilor Interne a fost la datorie, acționând zilnic cu o medie de 19.000 de angajați – polițiști, pompieri, jandarmi, precum și cu peste 9000 mijloace tehnice. Având în vedere că rămân valabile până vineri, 2 martie a.c., la ora 20.00, avertizările meteo de cod galben și portocaliu de ger, MAI recomandă cetățenilor să respecte indicațiile autorităților, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor și a vremii înainte de a pleca la drum și să evite pe cât posibil deplasările având în vedere temperaturile foarte scăzute.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut