Evaziune fiscală cu combustibil

Doi tineri sunt suspectaţi că au comercializat, în mod fictiv, la diferite societăţi comerciale, combustibil lichid greu şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă aceste operaţiuni, creând, astfel, un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de lei.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt îl cercetează pe N. A., în vârstă de 24 ani, din municipiul Slatina, acesta fiind suspectat de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, tânărul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din oraşul Drăgăneşti Olt, care desfăşoară activităţi în domeniul comerţului cu combustibili, în perioada iulie – septembrie 2009 a achziţionat 1.577.860 de kg. de combustibil lichid greu, de la o societate comercială din Bulgaria, în valoare de 3.831.933,13 de lei.Operaţiunile de achiziţie au fost efectuate în baza a 63 de facturi fiscale.În documentele din gestiunea firmei, cantitatea de combustibil figura, în mod fictiv, ca fiind comercializată către trei societăţi comerciale, din judeţul Olt, care au efectuat plata mărfurilor în avans, pe bază de ordine de plată.În realitate, marfa a fost livrată, fără documente justificative de provenienţă, către alţi beneficiari şi pentru a îngreuna verificările organelor fiscale, firma a fost cesionată către P. I., de 24 ani, din comuna Coteana, judeţul Olt.Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 952.261 de lei, reprezentând neplata impozitului pe profit şi T.V.A.Ieri, 7 noiembrie 2012., împotriva celor doi suspecţi, N.A. şi P.I. a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content