În ultimele 24 de ore, au fost afectate şase localităţi din trei judeţe (Botoşani, Constanţa şi Tulcea) fiind evacuate 99 persoane. În alte trei judeţe (Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman) s-au semnalat infiltraţii prin digurile de apărare.În total, au fost inundate 248 hectare teren arabil, 170 hectare păduri şi 85 hectare păşuni şi fâneţe.Aseară, în jurul orei 17.00, s-a produs o breşă de 70 m în digul de la Gârliciu, la km 9+100. Apa s-a scurs pe o lăţime de 500 m şi a avansat un kilometru ajungând până la limita localităţii. În cursul zilei de ieri, în judeţul Constanţa au fost evacuate 90 persoane din mai multe localităţi.Pentru înlăturarea şi diminuarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice au acţionat 931 angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, 122 ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, 321 ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, 121 ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, alături de 940 de angajaţi din cadrul M.Ap.N. şi ai altor structuri. În total, s-a intervenit cu 597 mijloace de intervenţie, din care 241 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.I.G.S.U. – Compartimentul Informare si Relatii Publice
Evenimente produse in urma fenomenelor hidrometeorologice
Alte articole: