Evenimentul ‘Săptămâna prevenirii criminalităţii’

În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2013, la nivel naţional se desfăşoară cea de a opta ediţie a evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Evenimentul „Săptămâna prevenirii criminalităţii” a fost iniţiat de Poliţia Capitalei, în 2006. Scopul acestui eveniment este reactivarea spiritului civic al cetăţenilor, atât în ceea ce priveşte ajutorul acordat celorlalţi, cât şi din perspectiva protecţiei personale. De-a lungul celor opt ani, evenimentul s-a bucurat de succes, acesta putând fi cuantificat în numărul mare de articole de presă – 85 şi emisiuni radio-TV – 47, precum şi peste 14.000 de beneficiari direcţi.Evenimentul a fost susţinut de 59 de parteneri, instituţii publice şi private, iar cu prilejul acestei manifestări, în 2013 a fost realizat numărul 4 al revistei de informare şi educaţie civic-juridică „Prevenirea criminalităţii – buletin de Bucureşti”.PROGRAMUL „SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII 2013”Luni, 30 septembrie 2013 – Ziua prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor – ora 10,00 – organizarea unei conferinţe de presă de lansare a evenimentului, la sediul Federaţiei Române de Rugby, unde vor fi prezentate evenimentele ce vor fi desfăşurate în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, activităţile în cluburile „gandirefresh” desfăşurate în vacanţa de vară, printre care se numără şi „parada uniformelor” şi premierea „celor mai buni parteneri 2013” din instituţii publice şi private care au susţinut activitatea de prevenirea a criminalităţii.Marţi, 1 octombrie 2013 – Ziua prevenirii violenţei în familie – ora 10.00-14.00. Toate cele 26 de secţii de poliţie şi sediul central vor amenaja birouri de relaţii cu publicul şi proximitate în faţa secţiilor de poliţie, apropiindu-se prin aceasta de cetăţeni şi rupând bariera de comunicare care poate exista pe acest domeniu. Serviciul de Prevenire va amenaja acest birou în Centrul Vechi. Vom colabora cu organizaţiile de profil care vor dota birourile cu materiale de informare. Cu sprijinul partenerilor, în Centrul Vechi va fi prezentată şi o piesă de teatru (ora 11,00), pe baza unui caz real, o victimă care este internată în prezent în unul dintre adăposturile ONG. Fiecare birou va fi deservit de un lucrător de la Relaţii cu Publicul şi unul de la Poliţia de Proximitate.Miercuri, 2 octombrie 2013 – Ziua prevenirii furturilor din locuinţe –ora 10,00-17,00. În parcul din faţa Primăriei Sectorului 2 va fi amenajat un târg de echipamente de siguranţă compus din 12 standuri. Vor participa 11 firme şi poliţiştii Capitalei, care vor prezenta cele mai noi tehnologii pentru siguranţa personală şi siguranţa locuinţei. Materialele de informare pe care SAPC le va distribui cetăţenilor vor fi multiplicate în colaborare cu Poliţia Locală Sector 2. Vom beneficia de prezenţa unui celebru iluzionist care va discuta cu cetăţenii despre modurile de operare ale hoţilor şi măsuri de autoprotecţie. Evenimentul va fi feschis printr-o demonstraţie de autoapărare.Joi, 3 octombrie 2013 – Ziua prevenirii tâlhăriilor În zona Piaţa Unirii, vom avea un stand de informare, flancat de două panouri tematice de dimensiuni mari. Vor fi oferite materiale de informare, tricouri, şepci, pixuri, insigne realizate în colaborare cu Poliţia Locală Sector 5. Împreună cu Secţia 18 Poliţie vom organiza simularea unei tâlhării stradale şi vom distribui 5.000 de „carduri de siguranţă” care conţin informaţii despre paşii pe care îi are de făcut un martor al unei infracţiuni (activarea responsabilităţii civice). Vineri, 4 octombrie 2013 – Ziua educaţiei rutiereActivitatea va fi gestionată de structura de specialitate a Brigăzii Rutiere. La sediul Brigăzii Rutiere va fi organizat un eveniment „Porţi deschise” la care vor participa circa 40 de copii. Patrulele şcolare îi vor învăţa pe copii despre regulile de circulaţie. Cu acest prilej vor fi distribuite materiale informativ-preventive.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut