Exercitiu la Cernavoda „AXIOPOLIS 2009”

În perioada 19 – 23 octombrie 2009, în oraşul Cernavodă din judeţul Constanţa are loc exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la CNE Cernavodă „AXIOPOLIS 2009”. Prin organizarea şi desfăşurarea acestui exerciţiu se urmăreşte activitatea autorităţilor administraţiei publice la nivel central şi local, a Comitetului Naţional, Comitetelor Judeţene şi Locale pentru Situaţii de Urgenţă, a comitetelor pentru situaţii de urgenţă de la instituţiile publice centrale din zona de planificare la urgenţă, a structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă prevăzute în planurile operative de acţiune, a populaţiei şi a salariaţilor centralei, în condiţiile unei urgenţe nucleare în afara amplasamentului CNE Cernavodă, precum şi verificarea capacităţii de reacţie a acestora pentru conducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor acestei situaţii de urgenţă.Marţi, 20 octombrie a.c., începând cu ora 10.00, a debutat exerciţiul de sală ce are drept scopuri principale verificarea funcţionării fluxului informaţional decizional la toate nivelurile de decizie, naţional şi local (Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – CNSU, Centrul de Accident Nuclear şi Urgenţă Radiologica – CANUR, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – CJSU, Punctul de Comandă Inaintat – PCI şi cinci localităţi aflate în Planul de Urgenţă Radiologică), precum şi vizionarea, de către observatori, a modului de luare a deciziilor la nivel naţional (Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei – CNCCI, CANUR, CNCAN şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – CNSU).Miercuri, 21 octombrie a.c., de la aceeaşi oră, vor fi marcate în teren, în localitatea Cernavodă din judeţul Constanţa, momente din desfăşurarea exerciţiului, fiind urmărite punerea în practică, de către autorităţile responsabile, a măsurilor de protecţie a populaţiei şi a bunurilor materiale, modul de desfăşurare şi de organizare a intervenţiei în zonele potenţial afectate, activităţile de evacuare a populaţiei (aeriană, navală, auto şi pe calea ferată), precum şi elemente ale dispozitivului de intervenţie care se realizează în caz de accident nuclear: adăpostire, evacuare şi decontaminare.INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUATII DE URGENTA


Alte articole:
Skip to content