Exercitiul comunitar de protectie civila „EU – DANUBIUS 2009”

În perioada 09 – 12 septembrie 2009, în zona municipiului Giurgiu se va desfăşura exerciţiul comunitar de protecţie civilă EU – DANUBIUS 2009. Scenariul exerciţiuluiTemperaturile înalte cauzate de schimbările climatice şi încălzirea globală progresivă au afectat întregul continent European începând din cel de-al doilea trimestru al anului 2009. Până la sfârşitul lunii august, acelaşi proces global a determinat producerea de precipitaţii abundente în majoritatea zonelor de pe continent. În aceste circumstanţe, ţările situate pe cursul inferior al Dunării se confruntă cu riscul de inundaţii datorat creşterii drastice a nivelului apei, care este comparabil cu media debitului înregistrat în 2006, când Dunărea a cauzat inundaţii fără precedent. În România, consecinţele încălzirii, combinate cu lipsa de precipitaţii au generat o secetă gravă. În timpul verii, autorităţile române s-au confruntat cu câteva incendii de pădure fără precedent, precum şi cu întreg spectrul de consecinţe generate de secetă. Pentru moment, România se confruntă cu riscul de inundaţii majore în partea de sud a teritoriului datorită nivelului crescut al Dunării. Autorităţile responsabile de managementul urgenţelor din ţările traversate de Dunăre sunt interconectate permanent, monitorizând cotele fluviului şi schimbând informaţii. În acest context, un cutremur cu magnitudinea de 7.9 pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, are loc în dimineaţa zilei de 08.09.2009 afectând grav zone din sudul şi estul României. Cele mai afectate zone sunt capitala Bucureşti şi municipiul Giurgiu (fără raţiuni teoretice). Implicate în gestionarea unei situaţii deosebit de complexe autorităţile române decid lansarea unei cereri de asistenţă internaţională către Centru de Informare şi Monitorizare al CE în aceeaşi zi la orele 12:00.În următoarea zi o echipă de experţi europeni de protecţie civilă soseşte în România pentru a începe, împreună cu autorităţile locale, procesul de evaluare detaliată a efectelor cutremurului precum şi pentru pregătirea Centrului de Recepţie a echipelor de intervenţie internaţionale. Echipele de intervenţie oferite de statele membre sosesc pe parcursul zilei în Municipiul Giurgiu şi se instalează în Baza de Operaţii. În următoarele două zile au loc derularea şi coordonarea activităţilor de intervenţie în teren. În ultima zi a exerciţiului va avea loc atelierul de lucru în vederea evaluării exerciţiului.Vizibilitatea exerciţiului este asigurată şi prin pagina de internet www.danubius2009.euIGSU – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut