Fetiţă de 3 ani care se rătăcise, găsită de un poliţist şi încredinţată familiei

Un poliţist a găsit pe o stradă din Oarda de Jos, judeţul Alba, o fetiţă de 3 ani, care se rătăcise. În urma verificărilor, i-a fost stabilită identitatea şi a fost încredinţată familiei.În dimineaţa zilei de 25 martie a.c., în timp ce se deplasa spre serviciu, în localitatea Oarda de Jos, judeţul Alba, şeful Postului de Poliţie Ciugud a observat o fetiţă de 3 ani, care mergea singură pe marginea drumului. Poliţistul, în urma verificărilor, a reuşit să stabilească identitatea acesteia şi a părinţilor ei. Din cercetări, a reieşit că, în această dimineaţă, în jurul orei 08.00, fiind nesupravegheată, fetiţa a plecat de acasă şi s-a rătăcit în localitatea Oarda de Jos, până când a fost găsită de polițist, la o distanţă de aproximativ 800 de metri de casă. Minora a fost examinată medical, stabilindu-se că nu are probleme de sănătate.Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe tatăl minorei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.De asemenea, a fost informată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Alba, în legătură cu acest eveniment. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content